La vanatoare - de George Toparceanu

I. Decorul

Sus, pe dealuri, Toamna pune
Miristi galbene-n lumina,
Araturi ca de carbune
Si mohoare de rugina.

Randuri-randuri, spre campie
Se perinda nori de plumb
Peste larga simetrie
De coline cu porumb.

Iar cand soarele strabate,
Luminand peisajul vast
De dreptunghiuri colorate
Intr-un limpede contrast,

Salta-n valuri jucause
Si fosneste lung sub soare,
Cu matasa la panuse,
Mamaliga viitoare…

II. Un iepure

Scurt, mohorul a fosnit…
Si spre neagra aratura
Intr-o clipa s-a ivit
Un magar-miniatura!

Din capita sare pleava,
Sar gunoaie dintr-un snop.
Pusca scoate fum pe teava
Si porneste ca un dop…

A cazut… ba nu! Din goana,
Mic, elastic si urgent,
Lang-o tufa de simziana
A facut un compliment.

Spre porumb acum s-abate…
Un scaiete zapacit
Il intreaba: - Ce e, frate?
- Sunt teribil de grabit!…

Alungat ca de furtuna,
Cu picioare de lacusta,
Se destinde si s-aduna
Peste-o miriste ingusta.

Ca o minge se pravale,
Se coboara si se suie
Prin hartoapele din vale:
Uite-l - nu e, uite-l - nu e!…

Linistea coboara iarasi
Peste tarinile moarte…
- L-ai scapat! zice-un tovaras.
- Mi-a sarit cam de departe…

III. Masa

Din vazduh abia s-aude
Tipat jalnic de prigorii…
Cu ciubote mari si ude
Stau la masa vanatorii.

Toti cu pusca langa geanta,
Guralivi si oraseni,
Pun o pata discordanta
Pe capita de strujeni.

Si e frig, si toti ingheata…
Si din cand in cand nu strica,
Incepand de dimineata,
Cate-un strop de sacarica…

- Intr-o toamna, zice unul,
La un capat de razor
M-am oprit sa scot tutunul…
Cand, de jos, de la picior,

Fara veste vad ca-mi sare
Un soldan cat un vitel,
Si starneste-n goana mare
Alti vreo sapte dupa el!

Trag cu ploaie in gramada,
Fara sa tintesc deloc…
Cine s-astepta sa-mi cada
Patru iepuri dintr-un foc?…

- Astea sunt inventii pure…
Mie mi s-a intamplat,
La o goana-ntr-o padure,
Un mister adevarat.

Nici nu m-asezasem bine,
Stam cu pusca subsuoara…
Cand deodata langa mine
Se opreste-o caprioara.

Sta si-asculta, imobila…
Eu atunci - ma stiti cum sunt -
M-a cuprins un fel de mila:
Am oftat… si-am tras in vant.

Cand vazu ca “umplutura”
Trece fara s-o atinga,
Ea si-a-ntins la pusca gura
Si-a-nceput… asa s-o linga…

- I-auzi colo, ce curaj, ma!
Asta si-a-ntrecut perechea!
… Buruienile din preajma
Trag si ele cu urechea.

Un maces de doua schioape
Zice-n taina unui spin:
- Dumneata esti mai aproape,
Ia-l de maneca putin!

IV. La intoarcere

Vantul curge spre campie
Transparent si uniform.
Toate ierburile-nvie,
Toate tarinile dorm.

Ici si colo se ridica
Cate-un nour alb de praf…
Strajuind soseaua mica
Stalpii rari de telegraf

(Tot mai singuri, ceafa-n ceafa,
Suluri vinete de fum
Lungi ca gaturi de girafa),
Insirati pe langa drum,

Spre orasul plin de turle
Stau privind c-un aer tamp…
Si deodata-ncep sa urle
Ca-i apuca noaptea-n camp.