miercuri, 2 septembrie 2009

Paznicii nostrii – de Ionel Pop




Revista Carpatii – Anul 1, Nr. 8, 15 August 1933


Paznicii nostri – de Ionel Pop


In paginile revistelor, in jurul meselor prietenesti, cand se insira povestile vanatoresti ca nenumarate margele in salba ceasurilor lungi, cat de putine ganduri si cat de putine vorbe se indreapta inspre paznicii nostrii! Ne povestim pataniile noastre si ale altor vanatori, ne impartasim observatiile din care incercam sa desvelim cate o taina din tainica viata a gadinelor, chiar cainii nostrii ni-I cunoastem, ii asemanam, ii laudam.Dar dup ce am iesit din hotarele revirului, care ne-a luminat cateva zile viata, am uitat si pe Mosu Antonom si pe Iacob, pe Cata, pe Ducu. Pe toti, cei ce ne petrec din ochi masinile care ne coboara la tara si raman singuri in departarile muntilor, ca sa ne ocroteasca bogatia terenurilor si zi de zi, luni intregi, sa ne pregateasca alte cateva zile bune.

Eu insa nu-I dau uitarii si imi sunt crescuti la inima, ca niste tovarasi scumpi si credinciosi, ce aievea imi sunt.

Cand urc drumul muntelui, ochii imi cauta setosi intai primul brad. Infipt in mijlocul fagilor inmuguriti verde deschis, sau rositi de focul brumei de toamna,cum se ridica deasupra lor negru, sombru, inaltat, ca sageata unei clopotnite din cele vechi, par’ca e strajerul imparatiei muntelui. Fara sa-mi dau seama, ma descopar, ca si cand trec pe langa o sfanta rastignire. Apoi ochii imi iscodesc, dupa fiecare cot al potecei, tot atat de avizi, figura paznicului nostru. Ma gandesc adesea ce mult ar pierde din vraja lui muntele, daca urcandu-I cararea, nu as intalni la Gura Prigoanei, de pilda, pe Toma, care ne asteapta si ne primeste in fata lui arsa de soare si viscole cu comoara bucuriei, ca ne vede de nou in revier.

Cat de searbeda ar fi goana de ursi si cat de acoperita de ceata incertitudinei, daca in racoarea diminetii nu ne-ar raporta amanuntit Corcodea, cel cu o mana zburata de o arma plesnita, deslegarea urmelor, pe care le-a cetit de cu sara si in faptul zilei, pe foaia pamnatului brumat.Ce mult ar pierde din farmecul lor, daca in popasurile uitate de grijile lumii Drasovean, cel lung si patit, nu ar desgropa, simplu si original, cate o zi din viata lui scursa pe culmile muntelui!

Asa cum sunt ei, aproape toti, fara scoli speciale, dar adunand ani si zeci de ani dearandul din nesfarsitele file ale nature cunostiinte si indemanari uimitor de bogate si de precise, eu ii asez in fruntea tuturor paznicilor de vanatoare ai altor neamuri si ai altor tari. Nu au ei uniforma cu palarii grele de zmocuri de barba de capra neagra si cu vestoane verzi traditionale; nu vor sti ei formele etichetei vanatoresti de a prezenta pe palarie, dela trei pasi, crenguta de brad rosie de sangele cerbului ucis; in vorbele lor se va mai strecura poate cate o rabufneala de nacaz romaneasca.Dar pune-I in viscol si in ploae o zi intreaga; dar vezi-I cum urmaresc potecile incalcite ale braconierului; dar observa-I cum descalcesc urma de cerb si de urs trecuta prin cazaturi si prin stancarie; dar lasa sa te conduca, in dib, peste grohote si surlae, pe trepte late de o palma dealungul peretilor de stanca, dupa capra neagra incremenita in tanc; dar intr-o situatie grea pune-ti increzator viata in mainile lor negre si noduroase – si vei vedea de ce chiar marii vanatori streini, cari au vanat mai indelungat in muntii nostrii ii pun in fruntea tuturor paznicilor. Iar ca sa le admire tenacitatea darza, nu ai decat sa-ti imaginezi ( fiindca de vazut nu vei putea vedea doar niciodata) viata unui paznic, singur in coliba lui departe cale de ceasuri de vara de cea mai apropiata vietate omeneasca, infruntand patru-cinci luni la an viscolele, troenile, toate grozaviile iernei din varf de munte.Cu c ear fi mai vrednice de admiratia noastra oare figurile barbatesti din Alaska sau din Yukon ale lui Jack London?

Dar dragostea mea pentru paznicii din munte mai are un izvor.

Cum suntem invartiti si mancati in rasnita fara hodina a vietii pline de scarba si griji, pentru noi vanatoarea nu e numai o hoinareala, care ne invioreaza trupurile lancezite. E o bae sufleteasca, racoritoare, care mai spala colbul de rautate si de acreala, ce ni se aseaza pe fire si in gand in marea uzina a vietii. Pentru o zi-doua parasim si biroul incarcat de hartii si patul moale de acasa si masa ingrijita. Fugim, ca de o povara de orasul luminat cu becuri electrice, rasunator de gramofoane si de radio. Fugim de tribunale si de teatru, de carti si-mai ales- de huetul vietii politice.Lepadam grabiti apasatoarele bunatati din veacul al douazecilea si ne apropiem cu jind de izvorul fiintei noastre, de pamantul si lumea primitiva, simpla, curata a singuratatilor si a intinderilor inca ferite.

Glontul, pe care il plasezi poate maestrit in spata vanatului, incordarea infiorata a minutelor cat infrangi bataia nebuna a pastravului zdravan prins in sfarcul matasei subtiri ca firul de par-sunt doar o particica din mirajul pe care il caut si il traiesc. Intregul tablou e luminat de bucuria descatusarii, de invioararea sufleteasca a revenirii la pamant, la viata primitiva de care ne-am pupt pe incetul, veac d veac si dupa care – poate fara sa ne dam seama- ni-e setos sufletul.Dupa o vanatoare nu aduci acasa numai un trup premenit de miscare si de belsugul aerului proaspat. Ai adus cu tine o particica din nesecatul si vesnicul izvor de viata al pamantului, i-ai furat un firicel din vigoarea si optimizmul care il poarta si il sustine.Ti-ai apropiat fiinta ta lancezita, de un piept cald de mama, care nu te intreaba daca esti bun sau esti rau, nu te ispiteste rascolindu-ti durerile si gandurile, ci cum te cuprinde plina de dragoste si tacuta, iti trece pe nesimtite, din comoara ei fara sfarsit, intelepciune, incredere si liniste.

Paznicii nostrii sunt inradacinati in pamantul de care mi-e dor. Cum isi deapana caerul vietii lor in singuratatea muntelui, petrecandu-si viata pe poteci necalcate, pandind viata codrului si a fiintelor pe care le tine, viata, care a ramas aceeas de sute si de mii de ani- trece peste ei vantul vietii de azi, fara sa-I clinteasca din firea lor.In istetimea lor traeste stravechiul instinct de conservare in mijlocul naturei neancatusate. In intelepciunea vorbelor lor simple graeste intelepciunea batraneasca, neantortochiata.Credinta lor izvoraste din oranduiala legilor mai batrane decat tablele lui Moisi, accea, care pune la o datorie de implinit tot firul de iarba incoltit din ppamant si din soare.Prin firea si graiul lor par’ca iti vorbeste pamantul.Asa cum ii vezi, cu tundra rosita de vreme, cu pieptarul petec peste petec, ei sunt mai presus de noi, ei sunt inca infipti in pamantul pe care noi l-am pierdut de sub picioare, hoinari rataciti dupa sclipiri de oglinzi mincinoase.

Cum stau aici la masa mea de advocat, ingropat in dosare in care mocnesc atatea rautati si nedreptati savarsite sau incercate de impricinati si cum imi cad ochii sip e vraful de gazete proaspete in care de asemenea e inchis si cauta sa se raspandeasca ca din cutia Pandorei un intreg roi de intrigarie si ura, cu cata dragoste si cu cat folos imi intorc eu gandul la zilele si noptile petrecute departe de lumea asta, in cealalta, aspra si curata: a muntelui.Si cu cat mi-e mai rag sa poposesc la cate o neinsemnata intamplare care dezvaluie sufletul lui Tomas au a lui Macedon, decat sa ma incarc cu glodul care bufneste din hartiile aceste, ca apa putreda din o mlastina in care calci.

Iata imi vine in minte o intamplare neinsemnata, fara peripetii si fara lucruri senzationale. Si totusi ma indeamna sa o scriu, ca un sfarsit al gandurilor acestora, inchinate uitatilor nostrii paznici.

In muget de cerb.Plec curand dupa masa cu paznicul R, socotind sa ne intoarcem de cu seara la cabana. Vreme calda, frumoasa.Ce sa ne mai incarcam cu paltoane, cu bagaje? O felie de slanina si o bucata de paine in buzunarul vestonului si o pornim incet spre “ Mese”. Din coasta Chinga se inalta muget prelungit si plin. Ne infundam in coasta prapastioasa, care pare a cobora pana in fundul pamantului, incalcita in bolovani si cazaturi.Coboram, coboram pe urma cerbului, care se departeaza si el si ne pomenim in fundul vagaunii cu noaptea pe noi.Cum sa ne mai intoarcem prin intunerec, cale de 3-4 ore prin prapastiile si haosul de cazaturi a padurei seculare? Ne facem salas sub un brad, atatam focul,imartim frateste saracacioasa merinde si dupace ascultam o vreme minunatele glasuri ale padurii noaptea, ne zgarcim langa foc, incercand sa dormim cu tot junghiul de raceala, care ne patrunde pe incetul.In un sfarsit, truda totusi a dovedit, invelindu-ne in somn.Cand m’am trezit in mijeala diminetii incremenit de frig, imi cade cea dintae privire asupra paznicului.Ce e cu omul asta? Imi zic. Statea langa foc, in camase! Ma frate, dar e vreme de stat in camase, noaptea, cu bruma de doua degete?!dau sa ma ridic si atunci am gasit ce se intamplase:eram acoperit cu vestonul paznicului.Ma vazuse noaptea chinuit in somn de frig, si-a dezbracat haina sa ma acopere si a stat toata noaptea in o frunza de camase, priveghind. Cand l-am mustrat, mustrare plina de admiratie, ma incredinta ca nu i-a fost greu…doar de pe la doua noaptea, cand I s-au terminat tigarile.Nu m-am putut stapani sa nu-I sarut obrajii invinetiti de frig si acum napaditi de rumeneala emotiei.

Banul pe care il dam paznicilor nostrii poate fi recompenza muncii lor grele. Dar noi le mai datoram ceva si pentru dragostea pe care o au fata de noi si pentru devotamentul lor.Or aceste nu se platesc in arginti, nici chiar in viacul nostru, cand ne-am obisnuit sa vedem si sa apreciem toate prim ochelarii camatarului.Banul dat pentru o munca e datorat si e cinstit. Oferit pentru un sentiment e o palma si o pangarire. O mana intinsa frateste nu asteapta sclipirea banului, ci se bucura de strangerea frateasca a altei maini.Chiar daca una ar fi brazdata si intarita de munca si cealalta catifelata.

Scumpi tovarasi de vanatoare, ingaduiti-mi, ca si in numele vostru, in fata lumii vanatoresti, sa strang cald mana aspra a paznicilor nostrii.Cu dragoste si recunostiinta.

Ionel Pop

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.